Câteva dintre aspectele vieţii şi credinţei creştin-ortodoxe româneşti şi din toată lumea!

Bine ati venit pe blogul credinciosilor ortodoci si nu numai !!!
Vreau sa va prezint câteva dintre aspectele vieţii şi credinţei creştin-ortodoxe româneşti şi din toată lumea!

marți, 15 noiembrie 2016

Semnul crucii

           Semnul crucii este cu siguranţă cel mai important gest pe care îl fac credincioşii creştini din riturile apostolice, îndeosebi ortodocşii şi catolicii.



           Semnul crucii a fost încă din timpuri străvechi, o alegere de mărturisire vizibilă a credinţei creştinilor, prin faptul că aceştia coboară asupra lor simbolul crucii pe care s-a răstignit Mântuitorul. Se pare că primul semn al crucii a fost făcut la Cina cea de Taină şi la momentul înmulţirii pâinilor, chiar de câtre Iisus Hristos care a binecuvântat bucatele făcând asupra lor semnul crucii. Cea mai veche mărturie asupra semnului crucii făcut de către creştini ne parvine de la Justin Martirul, din anul 160 după Hristos.

         Creştinii practicanţi îşi fac semnul crucii în cele mai importante momente ale vieţii, precum şi când ies din casă, când intră şi ies din biserici şi mânăstiri, când se apucă de lucrări noi, precum şi în timpul rugăciunilor. Primele trei degete ale mâinii drepte cu care se face semnul crucii simbolizează Sfânta Treime Creştină compusă din Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Degetele inelar şi cel mic care sunt lipite de podul palmei au şi ele semnificaţia proprie, cu privire la cele două firi ale Mântuitorului, cea divină şi cea umană, unite ulterior într-o singură fiinţă, anume Întruparea Cuvântului.
Credinciosul care îşi face semnul crucii îşi ia angajamentul faţă de Sfânta Treime pentru renunţarea la păcate şi patimi, precum şi înaintarea cu Hristos alături spre înviere şi mântuire.

          Creştinii romano-catolici fac semnul crucii cu palma deschisă şi îl fac invers decât ortodocşii, anume de la umărul stâng la cel drept. Cu toate acestea, la început, catolicii se închinau la fel ca ortodocşii, cum menţiona şi Papa Inocenţiu al III-lea în anul 1216.
La creştinii ortodocşi semnul crucii se face prima dată spre frunte, apoi la buric, spre umărul drept şi pe umărul stâng. În cultul ortodox, semnul crucii trebuie făcut clar şi demn, nu superficial sau în grabă.
Protestanţii respectă Crucea, dar nu îşi fac semnul crucii, iar cei din cultele neoprotestante nu o venerează şi nu-şi fac niciodată cruce.

sâmbătă, 13 august 2016

Viata Presfintei Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria

Fecioara Maria a avut ca părinţi pe Ioachim (Joachim) descendent al Regelui-Profet David şi pe Ana (Anna) din familia Primului Preot Aaron. Deşi în vârstă, Joachim şi Ana nu aveau copii.
La vremea aceea, incapacitatea de a avea copii era privit
ă ca pe o pedeapsă divină, şi ca urmare au fost nevoiţi sa îndure nenumărate abuzuri din partea oamenilor. Astfel se face că într-o bună zi jertfa pe care o aduse la templu Ioachim fu refuzată de către preot pe motivul că, neavând copii nu este demn de a aduce jertfe.
Sf. Ioachim, cuprins de durere se duse
în pustiu şi se rugă cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu de a-l binecuvânta cu un copil. Aflând ce s-a întâmplat la templu, Ana s-a alăturat soţului ei în ruga pentru un copil.
În conformitate cu Biblia, Arhanghelul Gabriel îi anunţă pe Ioachim şi pe Ana ca Dumnezeu le-a ascultat ruga şi că vor avea o fată, Maria prin care va fi posibilă Mântuirea lumii.
Sf
ânta Maria s-a născut, probabil la Ierusalim.
În calendarul ortodox, 8 septembrie este ziua
în care se aniversează naşterea Ei. După ce a ajuns la maturitate, Sf. Maria a fost înştiintată de Arhanghelul Gabriel ca va avea un copil, Iisus si că acesta va fi inspirat de Duhul Sfint.
Maria se logode
şte cu Sf Iosif (Joseph) şi pleacă împreună cu acesta să o viziteze pe verişoara ei Elisabeta care era şi ea însarcinată cu cel care mai târziu va deveni Sf Ioan Botezatorul. Sf Maria îi povesteşte verişoarei ei de prevestirea pe care i-a dat-o Arhanghelul Gabriel. Elisabeta o crede şi o recunoaşte pe Maria ca fiind însarcinată cu fiul lui Dumnezeu. Recensământul ordonat de împăratul roman Augustus îi prinde în Bethlehem, oraşul stramoşilor lui Ioachim.
În Bethlehem Sf Maria da naştere lui Iisus la adăpostul unui staul. Acolo primeşte vizita celor trei Magi de la răsarit veniţi sa se închine si sa-l recunoască pe Iisus. Maria si Iosef îl duc pe Iisus la templu unde Sf. Simion (Simeon) se bucura de nasterea lui Iisus. Atunci este si momentul în care Sf. Maria ia cunoştiintă de prevestirea patimilor pe care le va avea de îndurat fiul ei.
La scurt timp dupa na
ştere Sf Maria si Sf Iosif fug în Egipt pentru a scapă de decretul dat de Irod (Herod) care prevedea ca toti pruncii de vârsta lui Iisus sa fie omorati. Cei doi impreuna cu Iisus ramân în Egipt pâna ce Irod moare, după care se intorc in Nazaret.
După naştere, copila a fost crescută de părinţi până la trei ani, când a fost dusă la Templu, după făgăduinţă. Plin de Duh Sfânt, preotul Zaharia a dus-o pe Fecioara Maria în altar, în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu avea voie nici o femeie. 12 ani a stat Fecioara Maria la Templu, rugându-se şi lucrând. Se spune că, în tot acest timp, îngerii au hrănit-o pe Preacurata numai cu hrană îngerească.

Când a crescut, preoţii au vrut să o căsătorească, după cum era datina, dar Sfânta Fecioară a refuzat, mărturisind că a făgăduit să-şi închine viaţa Domnului. Atunci, preoţii au hotărât să-i aleagă drept soţ ocrotitor pe acel bărbat vârstnic, credincios, al cărui toiag pus în Sfânta Sfintelor peste noapte va înverzi. Aşa i-a fost ales drept logodnic Sfântul Iosif. Iosif a dus-o pe Maria în Nazaret, ca stăpână a casei şi a familiei sale. Deşi de neam împărătesc, Iosif era dulgher sărac. Maria trăia retrasă, ca la Templu. Dar, deşi era obişnuită din Templu să vorbească cu îngerii în rugăciune, vestea cea bună adusă de Arhanghelul Gavriil a uimit-o. Totuşi, a acceptat să se facă voia Domnului, învrednicindu-se, prin smerenie, să devină mama Mântuitorului întregii lumi. O poveste românească spune că Fecioara Maria s-a dus la fântână să aducă apă. Acolo a găsit o iconiţă nespus de frumoasă. A luat-o, să o arate părinţilor ei, dar a văzut-o vizitiul lui Irod şi a vrut să i-o ia. Ba a legat-o şi de cai, să o rupă, să-i rămână iconiţa. Maria a scăpat, caii s-au speriat şi au fugit. S-a întors veselă acasă, dar n-a mai găsit iconiţa în sân, unde o ascunsese. Dar de la acea iconiţă a ştiut că o să nască un prunc… Îngerul Gavriil o anunţase pe Maria că Elisabeta va naşte şi ea un prunc, deşi era în vârstă. Maica Domnului s-a dus să o vadă şi pruncul a săltat în pântecele Elisabetei. Plină de Duh Sfânt, Elisabeta a proorocit venirea lui Dumnezeu în trup. Dreptul Iosif a fost tulburat observând că Maria va naşte un prunc, dar îngerul i s-a arătat şi a confirmat zămislirea Domnului de la Duhul Sfânt. Apoi, Iosif şi Fecioara Maria au fost nevoiţi să meargă la Betleem, pentru recensământul făcut de romani. Lângă Betleem, într-un staul amenajat într-o peşteră, S-a născut Mântuitorul lumii. Povestea spune că, în Vifleem, Maica Domnului a nimerit la casa lui Crăciun, un om tare rău, şi s-a rugat să-i dea şi ei un locuşor, să nască. Crăciuneasa, miloasă, a primit-o în grajd, de teama bărbatului ei. Aici erau un bou şi un cal. Boul a mâncat ce a mâncat, apoi s-a aşezat şi a prins să rumege. Calul, nesătul, după ce şi-a ronţăit porţia, a mâncat şi fânul cu care Maica Sfântă Îl învelise pe Prunc. Mâniată, Maica Domnului l-a blestemat să nu se sature decât o dată pe an, de Ispas, iar pe bou l-a binecuvântat să mănânce puţin şi să fie mereu sătul. Apoi, s-a întors Crăciun şi, furios că nevasta a dat adăpost unei străine, i-a tăiat mâinile. Dar Maica Domnului i-a lipit mâinile la loc. Speriat, Crăciun şi-a cerut iertare, devenind, se zice, primul creştin… 

La patruzeci de zile de la naştere, Maica Domnului s-a dus la Templu pentru curăţire, după Legea veche. Sfântul Simeon şi Sfânta Proorociţă Ana au dat slavă lui Dumnezeu văzându-L pe Prunc, ştiind că El este Mântuitorul. La naştere s-au închinat Pruncului trei regi-magi, care i-au adus daruri. Dar de la ei aflase regele Irod de naşterea Mântuitorului şi, de teamă că îi va lua tronul, s-a hotărât să omoare pruncii din Betleem, ca să-L omoare şi pe El. Dar, înştiinţaţi de înger, Iosif şi Maria au dus Pruncul în Egipt, unde au stat până când îngerul le-a îngăduit să se întoarcă. O poveste spune că, pe drumul spre Egipt, Maica Domnului s-a întâlnit cu nişte ostaşi ai lui Irod. Au întrebat-o ce are în braţe şi le-a răspuns că are grâu. Ostaşii s-au uitat, dar Pruncul Se transformase în grâu şi aşa au săpat de primejdie. De aceea, se spune, pe grâu este întipărită faţa Domnului Hristos… 

A venit apoi vremea predicării Adevărului de către Domnul Hristos, după ce S-a lăsat botezat de către Sfântul Ioan. Maica Sa L-a urmat întotdeauna, slujindu-L şi păstrându-I cuvintele în inima ei. Se spune că atunci când Domnul a fost prins, înainte de sărbătoarea Paştilor, Maica Domnului se afla în casa lui Lazăr din Betania. Auzind că Domnul a fost prins, a plecat spre Ierusalim. A ajuns la timp pentru a pătimi împreună cu El, suferind o îndoită sfâşiere: cea de a-şi pierde Fiul şi cea de a-L vedea pe Dumnezeu umilit, batjocorit şi răstignit. O poveste spune că pe drumul spre Ierusalim Maica Domnului s-a întâlnit cu un lemnar. L-a întrebat dacă nu L-a văzut pe Fiul ei şi el s-a lăudat că i-a făcut crucea mare şi grea. Atunci Preacurata l-a blestemat să-şi câştige greu pâinea. S-a întâlnit apoi cu un fierar, care i-a mărturisit că i-a făcut cuiele, dar le-a făcut mai mici. Pe el l-a blagoslovit să-şi câştige uşor banii. O broască a încercat să o aline şi i-a povestit durerea ei de mamă care şi-a pierdut feciorii. Numai unul îi rămăsese, urât, cu ochi bulbucaţi… Dar Maica Domnului a surâs o clipă şi a binecuvântat broasca să trăiască numai în apă bună de băut şi să nu putrezească după moarte. A plecat mai departe şi din lacrimile ei au răsărit busuiocul şi viţa-de-vie… 

După Învierea Domnului şi Înălţarea Sa la cer, Maica Domnului a mai trăit în pace 11 ani, apoi s-a dus la Domnul. Pentru că Sfântul Toma nu fusese de faţă la înmormântare, mormântul a fost deschis, dar era gol. Trupul ei fusese ridicat la cer, de Fiul ei preaiubit.

marți, 28 iunie 2016

Puterea rugăciunii


O femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil, l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea și ei pe datorie câteva alimente. I-a explicat cu glas ușor că soțul ei era foarte bolnav și că nu putea munci, și că aveau și șapte copii, care trebuiau hrăniți.
Băcanul, a privit-o de sus și i-a cerut să părăsească imediat magazinul său.
Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
Va rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.
Băcanul însa îi spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său.  Lângă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuția dintre cei doi. Clientul făcu câțiva pași înainte și îi spuse bacanului că o sa acopere el costurile  pentru orice  are această femeie nevoie pentru familia sa.
Băcanul răspunse parcă în silă: "Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?"
Femeia pe nume Louise a răspuns: "Da, domnule."
"O.K, spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar și eu o să-ți dau marfa de aceeași  greutate cu lista dumitale."
Louise, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă și scoase o bucățică de hârtie pe care scrise ceva în grabă.
Apoi puse cu grijă bilețelul pe cântar, cu privirea tot aplecată.
Ochii băcanului și ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar,  s-a întors ușor către client și îi spuse mormăind:
"Nu-mi vine să cred!"
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente.
Cântarul tot nu se echilibra, așa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic.
Băcanul ședea privind cu dezgust. În fine, smulse  bucățica de hârtie de pe cântar, și o privi cu mare uimire.
Nu era vorba de o listă de cumpăraturi, ci era o rugăciune,care spunea așa:
"Iubite Doamne, Tu îmi cunoști nevoile, așa că eu le pun în mâinile Tale."
Băcanul îi dădu femeii alimentele și privea în continuare tăcut, înmărmurit. Femeia îi mulțumi și plecă din magazin. Celălalt client îi dădu băcanului o bancnotă de 50 de dolari și îi spuse: "A meritat toți banii! Numai Dumnezeu știe ce greutate are o rugăciune!"

duminică, 15 mai 2016

Sfintirea casei

La terminarea casei și după amenajarea acesteia, când este gata de locuit sau cel care urmează a o locui hotărăște să se mute în ea, va fi chemat preotul pentru a face sfințirea și binecuvântarea casei noi care urmează a fi locuita pentru prima dată. Sfințirea casei se poate face și atunci când ne mutăm într-o locuință nu neapărat nouă, care nu știm dacă a fost sfințită atunci când a fost construită. De asemenea, se face sfințirea casei dupa renovarea acesteia.

De ce facem sfințirea casei noi?

    Binecuvantarea si sfintirea casei noi este ca un botez pentru om, este un fel de increstinare a casei, a locui, a spatiului in care urmeaza a locui cineva. De aceea, vom vedea, ca pe langa apa sfintita cu care se stropeste casa, se foloseste si ungerea cu undelem sfintit precum la copilul nou botezat ungerea cu undelemn si cu Sfantul Mir. Este un act de marturisire a dorintei, a optiunii, a alegerii noastre de a trai cu Dumnezeu, sub stapanirea si Imparatia lui Dumnezeu.

    Prin slujba de binecuvantare asezam casa cea noua sub obladuirea lui Dumnezeu, sub paza si binecuvantarea Lui. Slujba savarsita de preot are menirea de a alunga orice lucrare a fortelor raului, ea are mai intai un caracter de exorcizare a locului si a casei, asa cum facem exorcizarile sau lepadarile inainte de botezarea pruncului nou nascut.

    Aceasta afirma, in acelasi timp hotararea celor ce vor locui in casa respectiva de a se lepada de orice lucrare rea, de orice pacat si faradelege si de a se feri si lupta pentru a nu cadea sub stapanirea diavolului si a duhurilor lui in vreun fel anume. Dupa aceea, in locul unde a fost alungata orice lucrare si prezenta a raului este adusa, prin slujba preotului, binecuvantarea si sfintirea lui Dumnezeu, pe care El o trimite tuturor celor care vor sa traiasca dupa voia Lui si isi exprima aceasta hotarare.

    Casa nesfintita, ca si omul nebotezat, este vulnerabila lucrarii celui viclean si a tuturor relelor, poate fi bantuita de duhuri rele si de rautatile oamenilor, de vrajitorii sau blesteme. Dimpotriva, casa sfintita si cei ce locuiesc in casa sfintita si binecuvantata sunt ocrotiti in fata tuturor relelor, daca ei insisi nu aduc raul in casa prin savarsirea lui.


Ce trebuie sa pregatim pentru sfintirea casei noi?

    Credinciosul va avea grija ca, mai inainte, sa pregateasca in casa noua o masuta frumos acoperita, orientata spre rasarit, pe care va aseza urmatoarele:
  • un vas larg la gura (catron) cu apa curata
  • cateva fire de busuioc
  • un pahar sau o ceasca mai marisoara cu undelemn curat.
  • cateva betisoare de marimea unei scobitori (pot fi chiar scobitori) sau a unui bat de chibrit, infasurate la unul din capete cu vata.
  • unul sau doua sfesnice mici de masa cu lumanari curate de ceara.
  • catuie cu carbune aprins si tamaie
  • o paine, o sticla de undelemn si una de vin
  • din fructele sau alimentele specifice zonei si perioadei in care se savarseste slujba
  • un prosop curat pe care preotul isi va sterge mana dupa sfintirea apei
    Pe aceiasi masa, preotul va mai aseza Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si cartea de slujba.

    Toate usile camerelor vor fi larg deschise pentru ca preotul sa poata intra in ele pentru a le binecuvanta si sfinti.

Icoanele pentru casa noua.

    Este bine ca odata cu binecuvantarea casei noi sa asezam in camere si icoanele pe care le-am pregatit si le-am sfintit la biserica din vreme. Daca nu ne-am ingrijit pentru sfintirea icoanelor mai inainte, putem cu acest prilej sa sfintim si icoana sau icoanele pe care le vom aseza in casa. In cazul acesta vom aseza pe masa si icoanele respective, pe care daca nu sunt sfintite mai inainte, le va sfinti preotul cu aceasta ocazie. Familiei tinere este indicat sa i se daruiasca icoana si candela pentru noul camin.

Pomelnicul familiei

    Trebuie, de asemenea, sa fie pregatit si un pomelnic (o lista) cu numele celor ce vor locui in casa noua, pe care preotul ii va pomeni la momentul potrivit. Alaturi de stapanii casei mai pot fi trecuti in pomelnic membrii familiei, cei apropiati si cei prezenti la slujba. Se poate face un pomelnic si pentru mortii familiei.

Unde si cum stam cu slujba?

    Cei prezenti la savarsirea slujbei vor sta in spatele preotului ca la biserica, iar preotul va sta in fata mesei amenajate special, toti cu fata spre rasarit. Nu este bine sa stam in fata preotului. Slujba nu este un spectacol la care se priveste ci o lucrare la care trebuie sa participam, la care avem partea noastra de contributie, alaturi de preot, urmarind cu atentie rugaciunile pe care le face preotul si rugandu-ne impreuna cu el. Credinciosii trebuie sa fie atenti la citirea Sfintei Evanghelii si a rugaciunilor de sfintire sa ingenuncheze. Ei pot sta in genunchi si toata slujba.

Slujba sfintirii apei si rugaciunile speciale

    Mai intai, preotul va savarsi slujba sfintirii apei. Apoi va rosti o rugaciune in care se roaga lui Dumnezeu "sa pazeasca nevatamati de toata rautatea pe cei ce voiesc a locui in casa cea noua, sa-i binecuvanteze pe dansii si locuinta lor si sa pastreze totdeauna viata lor nebantuita de rautati, daruindu-le cu indestulare toate bunatatile spre folos..."Urmeaza  o alta rugaciune pe care preotul o rosteste in taina si in care se roaga pentru  ca Hristos, Dumnezeul nostru "sa binecuvanteze casa aceasta, sa intareasca cu frica Sa pe cei ce vor locui in ea si sa-i pazeasca nevatamati de cei potrivnici." Tot in aceasta rugaciune, preotul se roaga lui Dumnezeu "sa binecuvanteze si sa inmulteasca toate bunatatile in casa aceasta", facand semnul binecuvantarii peste prinoasele asezate pe masa.

Sfintirea undelemnului

    Urmeaza sfintirea undelemnului, peste care preotul face semnul Sfintei Cruci de trei ori, rostind de fiecare data: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin", si rugandu-se ca Dumnezeu sa trimita peste undelemnul acela "harul Preasfantului Sau Duh si sa-l sfinteasca ca sa fie spre sfintirea locului si a casei ce s-a zidit pe el si spre alungarea tuturor puterilor celor potrivnice si a bantuielilor diavolesti".

Stropirea casei cu apa sfintita

    Apoi preotul, inmuind busuiocul in apa sfintita, stropeste toti peretii casei de jur imprejur si in toate camerele, zicand: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, prin stropirea cu aceasta apa sfintita sa se departeze toata lucrarea diavoleasca cea vicleana. Amin." Cineva din cei ai casei va purta vasul cu apa sfintita, insotindu-l pe preot.

Despre alungarea raului

    Aceasta alungare a raului si a fortelor lui se face de preot prin invocarea numelui Sfintei Treimi si prin stropirea cu apa sfintita. Omul nu poate lupta singur impotriva diavolului. Numai Domnul nostru Iisus Hristos a avut puterea sa alunge pe demoni din cei care erau stapaniti de ei si din locurile bantuite de acestia. In Sfintele Evanghelii avem o multime de referiri la aceasta biruinta impotriva diavolilor (Matei 8, 28; 9, 32; Marcu 5, 1-15; Luca 9, 38-42; 13, 32;). Mantuitorul Hristos a dat aceasta putere si Apostolilor Sau: "Chemand la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Sai - ne relateaza Sf. Evanghelist Matei - le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca sa le scoata si sa tamaduiasca orice boala si orice neputinta" (Matei 10, 1; vezi si Marcu 6, 13;). Din prima istorie a Bisericii, care este cartea Faptele Apostolilor, aflam ca ucenicii Mantuitorului, dar si urmasii acestora, preotii hirotoniti de Apostoli, aveau puterea sa alunge demonii si duhurile rele in numele lui Hristos (Fapte 8,7; 19, 12;).

    Prin urmare, indepartarea duhurilor rele de la casa cuiva, din vreun loc anume si chiar din oamenii posedati de demoni nu se poate face decat de preoti in numele si cu puterea lui Iisus Hristos, in numele lui Dumnezeu cel inchinat in Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh, prin slujbe randuite de Biserica.

    Cei ce recurg la serviciile vrajitoarelor sau a tot felul de lucraturi trebuie sa stie ca acestea nu lucreaza cu puterea lui Dumnezeu si nici in numele lui Dumnezeu, ci lucreaza cu puterea diavolului. Izbavirea de rau pe care pare ca o aduc este o amagire sau eliberarea de un rau pentru a fi dat unui rau mai mare, pentru a fi dat in mainile diavolului.

    Diavolul exista si lucrarea diavolului de asemenea. Singura aparare impotriva acestui neobosit vrajmas al omului si al lui Dumnezeu este binecuvantarea si sfintirea adusa prin rugaciunile si slujbele Bisericii savarsite de preotii care au harul sfintitor primit prin hirotonia savarsita de episcop.

Ungerea casei cu undelemn sfintit.

    Dupa ce a stropit peste tot, preotul ia un betisor infasurat la un capat cu vata sau bumbac, il inmoaie in undelemnul sfintit si insemneaza peretii tuturor camerelor cu semnul Sfintei Cruci, zicand: "Se binecuvanteaza casa aceasta, prin ungerea cu acest undelemn sfintit, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin."

De ce se unge casa cu undelemn sfintit?

    Undelemnul este foarte mult folosit in lucrarea sfintitoare a Bisericii. Undelemnul este materia prin care se transmite lucrarea sfintitoare a harului Sfantului Duh. Tot prin ungerea cu undelemn sfintit se transmite lucrarea tamaduitoare a Duhului lui Dumnezeu la slujba Sfantului Maslu. Copilul se unge si el cu undelemnul sfintit inainte de botez. De asemenea, la sfarsitul Sfintei Liturghii si al altor slujbe, credinciosii sunt miruiti, insemnati pe frunte cu undelemn sfintit. Prin ungerea cu undelemnul sfintit omul, casa sau oricare obiect primeste pecetea, semnul, atingerea dumnezeirii, prin care este consacrat lui Dumnezeu.

    In Vechiul Testament, Dumnezeu Insusi porunceste lui Moise folosirea undelemnului sfintit impreuna cu alte mirodenii pentru sfintirea prin ungerea cu acesta a tuturor lucrurilor destinate cultului: "Sa ungi cu el cortul adunarii, chivotul legii si toate lucrurile din cort, masa si toate cele de pe ea, sfesnicul si toate lucrurile lui, jertfelnicul tamaierii, jertfelnicul arderii de tot si toate lucrurile lui, baia si postamentul ei. Si sa le sfintesti pe acestea si va sfintenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinti." (Iesire 30, 23-25). Aici este borba de mirul cu care nu aveau voie sa se unga decat lucrurile din templu si preotii. In Noul Testament se aminteste ungerea celor bolnavi cu undelemn de catre preot, in numele Domnului: "Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii si sa se roage pentru el, ungandu-l cu undelemn in numele Domnului (Iacov 5,14).


Citirea Sfintei Evanghelii

    Se citeste apoi Sfanta Evanghelie de catre preot, stand cu fata la rasarit, timp in care cei prezenti ingenuncheaza. Citirea Sfintei Evanghelii, ca de fiecare data cand se face, inseamna prezenta Domnului nostru Iisus Hristos, prin propriile Sale cuvinte. Citirea Sfintei Evanghelii este momentul cand Hristos Insusi ne vorbeste. De aceea, la acest moment se ingenuncheaza ca in fata lui Dumnezeu.

Ectenia intreita sau rugaciunea staruitoare

    In sfarsit, ultimul moment important al slujbei il constituie ectenia intreita, o rugaciune de cerere staruitoare, la care cantaretul sau credinciosii raspund de fiecare data cu "Doamne miluieste" de trei ori. In momentul acela, preotul Il roaga pe Dumnezeu pentru binele casei noi si a celor ce vor locui in ea si pentru indepartarea a tot raul. Preotul se roaga lui Dumnezeu astfel: "Inca ne rugam ca sa trimita binecuvantarea Sa asupra casei acesteia si asupra robilor Sai (aici pomeneste numele celor ce vor locui in casa) si asupra tuturor celor ce voiesc a locui cu evlavie in ea; sa le trimita pe ingerul Sau cel milostiv, ca sa-i pazeasca si sa-i fereasca de toata rautatea si sa-i povatuiasca spre lucrarea tuturor faptelor celor bune si spre implinirea sfintelor porunci ale lui Hristos; sa-i pazeasca de foamete, de molima, de cutremur, de potop, de foc, de sabie si de venirea celor de alt neam asupra lor; si sa le daruiasca sanatate si sa-i intareasca cu zile indelungate si intru toate sa-i indestuleze, sa zicem toti: Doamne auzi-ne si ne miluieste."

    In acest moment, preotul se poate ruga pentru toti cei prezenti, pomenindu-le numele ca si pentru cei care nu sunt de fata dar pentru care cei ai casei doresc a face rugaciune. Se obisnuieste in unele locuri sa se faca si rugaciune de pomenire a celor morti.

Binecuvantarea prinoaselor sau a bucatelor

    Daca nu a facut-o mai inainte, tot acum preotul poate binecuvanta prinoasele asezate pe masa, rugandu-se pentru inmultirea lor in casa aceea: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, binecuvanteaza painea, vinul, undelemnul si toate prinoasele puse inaintea Ta de robii Tai si le inmulteste pe ele in casa aceasta, in orasul (sau in satul) acesta, in tara aceasta si in toata lumea Ta, ca Tu esti Cel ce binecuvantezi si Sfintesti toate, Hristoase Dumnezeul nostru si Tie slava inaltam, impreuna cu Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin."

Agapa
   
    Ca si la punerea temeliei, si acum se poate organiza o mica agapa, ca expresie a multumirii si a bucuriei pe care o traiesc cei care au reusit sa-si ridice casa sau sa se mute in casa noua. Este bine ca bucuria aceasta sa o imparta cu cei dragi ai lor, cu prietenii si cu vecinii.

Cand se poate savarsi slujba de binecuvantare a casei noi?

    Se recomanda ca slujba de binecuvantare a casei noi sa se savarseasca duminica sau in zile de sarbatoare, dupa ce la biserica s-a savarsit Sfanta Liturghie. Credinciosii care s-au bucurat de ajutorul lui Dumnezeu si au ajuns la terminarea casei sau cei care si-au cumparat casa noua, se cade sa aduca ofranda de multumire la Sfanta Liturghie, prescura si vin pentru savarsirea Sfintei Liturghii si alte prinoase pentru a fi binecuvantate de preot la sfarsitul slujbei si impartite ca dar celorlalti credinciosi. Daca se poate, cei care doresc sa faca sfintirea casei este de dorit sa posteasca cateva zile, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca la Sfanta Liturghie din ziua respectiva, pentru ca in casa noua, binecuvantata si sfintita, curatita de orice lucrare rea, sa intre si ei curatiti de tot pacatul si de toata rautatea. In felul acesta se pune, intr-adevar, inceput bun.

    Slujba aceasta se face nu numai la casa ridicata de noi ci si la cea cumparata, care urmeaza a fi locuita pentru prima data sau care desi a fost locuita nu a fost sfintita la inceput din neglijenta sau din alt motiv.

Crucea pe casa

    Se obisnuieste, in unele regiuni ale Romaniei, ca la casa noua sa se aseze pe acoperis o cruce sau chiar doua, de marime potrivita, discreta. Este foarte potrivit si foarte frumos ca o casa locuita de o familie crestina sa poarte semnul Crucii pe acoperis. Trebuie insa avut grija ca acesta sa fie de bun gust, sa se armonizeze cu marimea si cu forma casei si, oricum, sa fie de proportii mici. Acest obicei s-a inspirat desigur din crucea existenta pe turla bisericilor. Casa unui crestin este si ea un loc unde se face rugaciune, se fac inchinaciuni si se incearca o vietuire cuviincioasa.

    Semnul sfintei Cruci este foarte drag crestinului ortodox, de aceea el este foarte raspandit si in casa acestuia. Traditia romanilor ne arata ca foarte multe din obiectele de folosinta ale acestora purtau semnul crucii. Pentru crestini Crucea este semnul biruintei asupra raului si aparatoare de tot raul. "Arma impotriva diavolului crucea Ta ne-ai dat-o noua... cantam intr-un tropar de la Sfantul Maslu.


Sfestania

Ce este sfestania?

    Sfestania este denumirea populara pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfintirea cea mica a apei. Ea se savarseste de catre preot in biserici sau in casele credinciosilor cu diferite prilejuri. Slujba sfestaniei cuprinde sfintirea apei, stropirea cu apa sfintita a celor prezenti si a tuturor camerelor precum si rugaciuni pentru ocrotirea si binele casei si pentru sanatatea trupeasca si sufleteasca a celor ce locuiesc in cea.

    Iata ce scrie in cartea de slujba a preotului despre folosul sfestaniei: "Aceasta apa sfintita, pe care Duhul Sfant, prin rugaciunile preotilor, o sfinteste, are multe feluri de lucrari, precum insasi ectenia sfintirii si rugaciunea marturisesc: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alunga; se iarta si pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti si gandurile cele rele; mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si se indrepteaza spre rugaciune; bolile le alunga si da sanatate sufleteasca si trupeasca... Toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare."

De ce facem sfestanie?

    Sfestania este pentru casa ceea ce este spovedania pentru om. Daca prin spovedanie, prin marturisirea pacatelor si dezlegarea acestora de catre preot, omul se curateste, isi curateste sufletul, isi improspateaza harul primit la botez, tot asa prin stropirea cu apa sfintita si prin rugaciunile speciale ale preotului, casa sfintita la inceput se curateste de tot raul si de toata lucrarea cea rea, datorate fie pacatelor celor ce locuiesc in ea, fie oamenilor rauvoitori, fie duhurilor celor rele.

    Prin savarsirea periodica a sfestaniei se resfinteste locul, casa si toate lucrurile din ea dupa un timp in care inevitabilele noastre pacate si fapte mai putin cuviincioase au intinat casa. Trebuie spus un lucru in care noi credem si pe care il aflam din Sfintele Scripturi si pe care Biserica noastra il invata de la inceputuri. Si anume, omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara, asa incat urmarile faptelor lui se rasfrang si asupra mediului sau inconjurator, asupra casei si a lucrurilor din casa. Lucrurile urate, pacatele si faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste sau traieste, dupa cum, faptele lui bune, curatenia vietii lui sfinteste si mediul sau inconjurator. In legatura cu aceasta s-a pastrat in popor o zicala foarte adevarata si care cel putin la inceput avea intelesul celor de mai sus: "Omul sfinteste locul". Intr-adevar omul sfinteste locul, dar tot omul este cel care-l intineaza, care-l urateste sau murdareste prin uratenia si murdaria sa sufleteasca. Sa ne amintim ca pacatul protoparintilor Adam si Eva a adus cu sine si o tulburare a creatiei intregi: pamantul care pana atunci rodea numai lucruri folositoare si frumoase, a inceput a rodi "spini si palamida" (Facere 3, 18). Daca pacatul sau oricare lucru urat il indeparteaza pe om de Dumnezeu si de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curatirea si sfintirea omului si a mediului care-l inconjoara il readuce pe om in apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvantarea Acestuia si indeparteaza raul sub orice forma acesta ar fi prezentat.

Cand putem sau cand trebuie sa facem sfestanie in casa?

    Dintru inceput spuneam ca, in principiu, preotul trebuie si poate sa savarseasca sfestanie la casa credinciosului, "oricand acesta o cere". Deci, ori de cate ori, credinciosul simte nevoia curatirii si sfintirii casei, asa cum simte nevoia usurarii si curatirii de pacate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfestanie. Este bine ca sfestania sa se faca in zi de post, miercurea sau vinerea, ea fiind o slujba de curatire, de spalare, de exorcizare, care se potriveste mai putin cu zilele de sarbatoare sau cu celelalte zile ale saptamanii, dar si pentru faptul ca cel care solicita savarsirea sfestaniei trebuie sa se pregateasca prin postire si rugaciune.

    In vechime, dar si astazi in unele regiuni, se obisnuia sfestania in prima zi a fiecarei luni. Acesta, desigur este un lucru foarte bun si de dorit. In locul acestei sfestanii de ziua intaia a fiecarei luni s-a pastrat in multe parti din Biserica noastra obiceiul ca preotul sa mearga pe la toate casele pentru a stropi cu apa sfintita. El nu mai savarseste sfintirea apei in fiecare casa, ci o savarseste la biserica o singura data si apoi stropeste cu aceasta apa sfintita toate casele parohiei. De aceea se spune in popor ca vine preotul cu "zi'ntai'".

Sfestania din luna martie.

    Daca nu se poate mai des, se face sfestanie in casa, cel putin o data pe an. Mai in toate partile se obisnuieste ca aceasta sfestanie anuala sa se faca in Postul Mare care premerge sarbatoarea Sfintelor Pasti. Cei mai multi dintre credinciosi solicita savarsirea acestei sfestanii in luna martie. Singura explicatie a acestei preferinte este legata de faptul ca, indiferent cand sunt Sfintele Pasti, luna martie este cuprinsa in Postul Mare, de aici si vorba populara ca "martie nu lipseste din post". Deci, nu luna martie in sine este o luna in care este bine sa se faca sfestanie, ci Postul Mare este o perioada potrivita pentru aceasta slujba in casa.

    De ce in post? Mai intai trebuie sa spunem ca este bine sa facem sfestanie in post pentru ca in aceasta perioada cei ai casei sunt mai pregatiti sufleteste, datorita postului si a rugaciunilor din aceasta perioada, dar si datorita faptului ca acum credinciosul se straduieste mai mult ca oricand sa se lepede de deprinderile rele, de rautati si pacate, si sa se ingrijeasca mai mult de suflete, sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Desigur, oricare din posturile de peste an randuite de Biserica sunt potrivite pentru savarsirea sfestaniei, dupa cum, se recomanda acest lucru si pentru zilele de post de peste saptamana, miercurea si vinerea. Cine doreste, este bine sa savarseasca sfestanie in toate posturile. Cine nu poate, sa o faca cel putin in Postul Mare.

    De ce in Postul Mare? Pentru ca acesta este cel mai important si cel mai aspru post de peste an care ne pregateste pentru cea mai mare sarbatoare a Bisericii. Dar si pentru ca acesta este primavara, cand, odata cu inviorarea si improspatarea naturii, se face si curatenia casei si a lucrurilor  din ea. Pe langa aceasta, mai poate fi luata in seama si dorinta si disponibilitatea omului de inviorare si renastere odata cu cea a naturii inconjuratoare, in virtutea aceleiasi solidaritati dintre om si creatie. Puritatea, frumusetea si vigoarea naturii renascute invita pe om, aproape irezistibil, la aceeasi renastere si recuperare a puritatii si a vigorii launtrice. Peste tot, dar mai ales la tara, primavara se face o curatenie generala a casei, care merge la scoaterea tuturor lucrurilor din casa, curatirea, scuturarea si improspatarea lor pana la varuirea peretilor, care aduce cu sine si la propriu si la figurat un aer de reala primenire - mai ales cand peretii se varuiesc cu var alb.

Sfestania dupa ce am avut in casa un deces

    Se obisnuieste ca dupa ce am avut un deces in casa, la cateva zile dupa inmormantare, atunci cand cei din casa se pot pregati, sa se savarseasca sfestanie. Crestinul simte nevoia resfintirii si binecuvantarii casei nu pentru ca cel decedat ar fi intinat in vreun fel casa, ci pentru ca locul si casa a fost cercetat de moarte. Pe buna dreptate, moartea este socotita ca cea mai infricosatoare forma a raului si consecinta a pacatului. "Pentru ca plata pacatului este moartea" spune Sfantul Apostol Pavel (Rom. 6,23).

    Cu atat mai mult, trebuie sa se savarseasca sfestanie in casa sau in locul in care s-a comis un omor sau o alta faradelege sau uraciune (avort, incercare de sinucidere, varsare de sange, molima, intamplare rea sau accidente de orice fel, etc.), pentru ca toate acestea se intampla din indemnul si cu lucrarea diavolului si a duhurilor rele.

Ce trebuie si cum trebuie sa ne pregatim pentru sfestanie?

    Cine doreste a chema preotul pentru a savarsi sfestanie in casa, trebuie sa stie cum trebuie sa se pregateasca pentru aceasta avand in vedere cele de mai jos.
    Mai intai toti cei din casa este bine sa se spovedeasca, pentru ca inainte de a curati si sfinti casa, sa se curateasca si sa se sfinteasca ei insisi de pacatele si relele care afecteaza si casa in care ei locuiesc. Daca nu este in timpul postului, atunci cei din casa sa stie ca trebuie sa posteasca trei zile inainte sau cel putin ziua aceea si sa se fereasca de cearta, dusmanii, injuraturi sau alte rele.

    In al doilea rand, casa in care urmeaza a se face sfestanie trebuie curatita cat mai bine, de la un capat la altul si toate lucrurile din ea. Nu este de inchipuit sa stropim cu apa sfintita si sa facem rugaciuni pentru a curati casa de rele iar casa sa fie murdara si neingrijita. Apoi, orice slujba savarsita de preot in casa este echivalenta cu aducerea lui Dumnezeu in casa aceea prin lucrarea Sa sfintitoare si prin binecuvantarea Sa. Ori, daca atunci cand primim un oaspete obisnuit, dintre oameni, direticam si facem curatenie in casa, pentru a-l primi cum se cuvine, cu atat mai mult atunci cand vrem sa-L primim pe insusi Dumnezeu. Asa cum ne spalam, ne ingrijim si ne primenim noi oamenii atunci cand mergem la biserica sau atunci cand ni se face orice slujba, tot asa trebuie primenita si casa noastra cand facem slujba in ea.

    Pentru slujba sfestaniei, credinciosul trebuie sa pregateasca o masuta frumos acoperita, orientata spre rasarit (masuta poate fi asezata in fata sau in apropierea icoanei sau a coltului de rugaciune din casa) pe care va aseza urmatoarele:
  • un vas larg la gura cu apa,
  • un manunchi de busuioc,
  • doua sfesnice mici cu lumanari sau un var stramt la gura (un pahar sau ceasca) in care sa se poata pune lumanarile din ceara curata,
  • o catuie cu carbune aprins si putina tamaie,
  • o icoana (daca masuta nu se afla in fata icoanei din casa),
  • un pomelnic cu cei ce locuiesc in casa si cu cei pe care respectivii doresc sa-i pomeneasca la rugaciune (poate fi si un pomelnic cu mortii familiei).
Mai pot fi puse pe masa:
  • o paine, putin undelemn si putin vin, simbolizand roadele pamantului date de Dumnezeu spre hrana noastra, pentru a fi binecuvantate.
    Preotul va sta in fata masutei, iar credinciosii vor sta in spatele preotului, asa cum stam si la biserica, toti cu fata la rasarit.
    Toate usile camerelor vor fi larg deschise.

Care sunt actele principale savarsite de preot in timpul sfestaniei?

Rugaciunile de inceput si tamaierea casei

    Slujba sfestaniei cuprinde diverse rugaciuni, pentru casa si pentru cei ce locuiesc in ea, rugaciuni pentru sfintirea apei, tamaierea casei, sarutarea Sfintei Crucii de catre toti cei de fata si stropirea lor cu apa sfintita, stropirea casei cu apa sfintita.
    Dupa binecuvantarea de inceput a preotului, se rostesc rugaciunile de inceput, psalmul 142 "Doamne , auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea..." si Psalmul  50, psalm de pocainta, timp in care preotul tamaiaza masa amenajata pentru slujba si toata casa, incepand de fiecare data cu icoana din camera.
    Urmeaza o serie de tropare scurte, rugaciuni adresate Maicii Domnului si tuturor sfintilor, exprimand rugamintea noastra ca acestia sa fie impreuna  rugatori cu noi. Invocand numele sfintilor si al Maicii Domnului, spunem de fiecare data: "rugati-va lui Dumnezeu pentru noi".

De ce rugam pe Maica Domnului si pe sfinti sa se roage pentru noi?

    La orice slujba sau rugaciune, cerem Maicii Domnului si tuturor sfintilor sa fie alaturi de noi in rugaciunile noastre catre Dumnezeu, sa se roage pentru noi, sa mijloceasca pentru noi. In credinta si traditia noastra ortodoxa, sfintii bineplacuti lui Dumnezeu si Maica Domnului sunt foarte apropiati credinciosilor. De aceea suntem inconjurati de icoane ale Maicii Domnului si ale sfintilor in biserici, dar si in casele noastre. Daca nadajduim in sprijinul si in intelegerea oamenilor din jurul nostru, pe care ii rugam adeseori sa ne ajute sau sa mijloceasca pentru noi la alti oameni,  cu atat mai mult nadajduim in dragostea, ajutorul si in mijlocirea celor care sunt acum in preajma lui Dumnezeu.

    In Biserica Ortodoxa este foarte raspandita si incetatenita rugaciunea unora pentru altii si fiecare simtim cat de folositoare este. In aceasta solidaritate dintre oameni, in dragostea si mila unora pentru altii se intemeiaza credinta noastra in rugaciunile si mijlocirile sfintilor pentru noi. Daca rugaciunle si mijlocirile noastre, ale oamenilor pacatosi, prinsi in toate neputintele acestei vieti sunt ascultate de Dumnezeu si implinite, cu atat mai mult rugaciunile sfintilor. De altfel, daca noi credem in viata de dincolo, daca credem, prin urmare, ca oamenii bineplacuti lui Dumnezeu sunt alaturi de Dumnezeu, nu ne putem inchipui ca ei, atat de buni si iubitori, pot ramane nepasatori la necazurile, durerile si nevoile noastre. Nu putem sa ne gandim ca cei care in viata lor pamanteasca s-au rugat neincetat pentru toti oamenii, s-au jertfit pentru a-i ajuta, au fost nemilostivi, au suferit pentru durerile si pacatele semenilor lor, dupa cum aflam din istorisirea vietii lor, nu putem, deci, sa ne inchipuim ca acestia, trecand in viata cealalta, devin nepasatori de ceea ce se intampla cu oamenii si cu lumea.

Citirea Sfintei Evanghelii

    Momentul important urmator este citirea Sfintei Evanghelii, timp in care credinciosii ingenuncheaza. Se citeste un fragment din Evanghelia dupa Ioan (cap.V, 1-4) care reda episodul vindecarii paraliticului de la scaldatoarea din Vitezda. Aici ni se arata ca apa in care se cobora un inger al Domnului, care era, deci, intr-un fel cercetata, atinsa, sfintita de Dumnezeu se cobora la vreme in scaldatoare si tulbura apa; si cine intra intai, dupa tulburarea apei, se facea sanatos, de ori ce boala era tinut". Tot asa, cum vom vedea, printr-o rugaciune speciala, preotul se roaga lui Dumnezeu "sa trimita harul Prea Sfantului Sau Duh si sa sfinteasca apa" pusa inainte si sa fie spre spalarea de toata intinaciunea si spre sanatatea sufletelor si a trupurilor.

Ectenia Mare

    Dupa citirea Sfintei Evanghelii, preotul rosteste Ectenia Mare, o serie de rugaciuni si de cereri adresate lui Dumnezeu, mai intai cu caracter general, pentru pacea si binele lumii intregi, a localitatii respective, sat sau oras, si apoi, cu caracter special, pentru sfintirea apei. Astfel preotul se roaga lui Dumnezeu "pentru ca sa sfinteasca apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie apa aceasta tamaduitoare sufletelor si trupurilor, si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica", "pentru ca sa se trimita ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului"... si altele.

Rugaciunea de sfintire a apei

    Momentul cel mai important al slujbei este atunci cand preotul sfinteste apa printr-o rugaciune speciala. In momentul acestei rugaciuni, preotul afunda de trei ori mana dreapta in apa, facand semnul Sfintei Cruci si rugandu-se de fiecare datga astfel: "Si acum trimite harul Prea Sfantului si de viata facatorului Tau Duh, care sfinteste toate, si sfinteste apa aceasta". Apoi continua rugaciunea: "Si prin gustarea si stropirea cu apa aceasta, trimite-ne noua binecuvantarea Ta, care spala intinaciunea patimilor. Asa ne rugam cerceteaza neputinta noastra, Bunule, si tamaduieste cu mila Ta bolile noastre cele sufletesti si trupesti", asociind aceste rugaciuni rugaciunea Maicii Domnului, puterea Sfintei Cruci si rugaciunile tuturor sfintilor, pomenind numele multora dintre ei.

Afundarea Sfintei Cruci in apa si stropirea cu apa sfintita

    Dupa rugaciunea de sfintire, preotul afunda in apa Sfanta Cruce in forma de cruce, de trei ori, in timp ce canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta. Biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau".

    In continuare preotul stropeste cu apa sfintita toata casa, cineva din cei ai casei purtand vasul cu apa sfintita. Dupa ce termina de stropit casa, preotul stropeste cu apa sfintita pe toti cei prezenti care se inchina si saruta Sfanta Cruce pe care preotul o tine in mana.

Ectenia finala pentru pazirea casei de rau

    Slujba sfestaniei se sfarseste cu o rugaciune prin care preotul se roaga "sa se pazeasca locuinta aceea, toate orasele si satele de boala, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de navalirea altor neamuri si de razboiul dintre noi" si pentru ca Bunul Dumnezeu "sa indeparteze si sa imprastie toata mania, care se porneste asupra noastra, si sa ne izbaveasca pe noi de mustrarea Lui cea dreapta, care este asupra noastra si sa ne miluiasca pe noi." Acum preotul pomeneste pe toti cei de fata si pe toti cei scrisi pe pomelnicul casei. Se poate, de asemenea, face o rugaciune de pomenire a mortilor familiei.